Săptămâna viitoare are loc audierea propunerii României la postul de comisar European. Roxana Mânzatu, un nume nu foarte cunoscut la noi, e un specialist autohton în fonduri europene și are mai degrabă un profil de tehnocrat, chiar dacă este propunerea liderului PSD. Poate și din acest motiv, în presa noastră a trecut relativ necomentată negocierea complexă care a avut loc de curând în culisele Comisiei Europene.
Am asistat la o adevărată lecție de… dans politic. Cei care și-au imaginat că jucăm călușarii au realizat rapid că la Bruxelles are loc un fel de tangou complicat, unde fiecare pas e analizat și pregătit în detaliu. România a reușit să obțină, în premieră, un post de vicepreședinte executiv, un rezultat ce merită câteva aplauze – chiar dacă sunetul lor e parțial mascat de comentarii mai puțin laudative. Să vedem ce pași de dans ne-au adus până aici și, mai ales, ce lecții putem învăța.
1. Alegerea partenerului de dans – De la Negrescu la Mînzatu
Întâi de toate, România a avut de ales candidatul perfect pentru a-i reprezenta interesele la balul diplomatic de la Bruxelles. Primul candidat, Victor Negrescu, părea pregătit să intre în scenă, dar a fost refuzat politicos. De ce? Ei bine, Ursula von der Leyen avea o altă miză în minte: reprezentarea egală a femeilor și bărbaților în echipa sa. Oricât de bine ar fi dansat Negrescu, lipsa rochiei (la figurat, desigur) l-a scos din competiție.
Morala? Înainte să alegi un membru al echipei de negociere, întreabă-te dacă se potrivește cu viziunea celor din jur. Și ține cont că, uneori, unele lucruri nu sunt negociabile, chiar dacă ție ți se pare injust sau pueril – diversitatea de gen, în cazul nostru.
2. De la alegere la execuție – Pasul Mînzatu
Odată refuzul transmis, România s-a reorientat rapid și a venit cu Roxana Mînzatu, o personalitate cu experiență în gestionarea fondurilor europene și o figură politică curată. Ursula von der Leyen a zâmbit aprobator. Avea acum o femeie în rolul pe care și-l dorea și un portofoliu nou-nouț, ideal pentru a răsplăti favoarea făcută de Ciolacu: „Oameni, competențe și pregătire pentru situații de criză.” Dacă sună prea academic, gândește-te la acest portofoliu ca la un soi de „Fondul de rezervă al UE pentru viitor”, unde reprezentanta României va putea gestiona peste 235 de miliarde Euro. Sau nu...
Căci aici intervine pasul împiedicat – dacă unii au sărit în sus de bucurie la gândul că Mînzatu va coordona un buget colosal, alții au privit portofoliul cu scepticism. „Prea social!”, „Prea puțină influență economică!” – au fost câteva dintre vocile critice. Plus că puterea reală de a aloca banii provine din șefia diferitelor comisii, care șefie va fi decisă ulterior și nu garantează nimeni că va ajunge la comisarul român.
În politică, ca și în dans, uneori cel mai important lucru este să te sincronizezi bine cu partenerul și să te adaptezi ritmului impus de orchestră. Chiar dacă pare evident că alegerea nominalizării s-a făcut știindu-se deja ce portofoliu ne va reveni, rămâne de văzut cât de mare va fi rezistența la efort a reprezentantei noastre, pentru a putea dansa pe termen lung alături de „greii” Europei.
3. Binele și răul în negociere
Acum că am stabilit partenerul de dans, să discutăm ce avantaje și provocări a adus această negociere pentru România. În plus, să nu uităm de întrebarea cheie: a fost acest rezultat un succes pentru România?
Avantaje:
- Un loc pe ringul central: Roxana Mînzatu a primit un portofoliu cu rol semnificativ în construirea competențelor și pregătirea pentru crize în întreaga Uniune Europeană, ceea ce poate oferi României mai multă influență și vizibilitate.
- Un buget generos: Portofoliul vine la pachet cu un buget de aproximativ 235 miliarde de euro, o oportunitate uriașă pentru implementarea de politici solide în domeniul social.
- Dar mai ales o premieră pentru România: Funcția de vicepreședinte executiv este o victorie semnificativă și este alocată prima oară în istorie țării noastre. Practic, România are acum un loc la masa mare, la categoria „decizii importante”. Dacian Cioloș, un obișnuit al guvernului european, felicită echipa de negociere și consideră că am obținut un mare succes.
Critici:
- Portofoliul „soft” – Deși s-a obținut un post de vicepreședinte, natura socială a portofoliului nu e pe gustul tuturor. Într-o lume unde cuvântul „economic” atrage mai multă putere, unele voci au fost dezamăgite.
- Lipsa unui proces transparent: Nominalizarea a stârnit comentarii privind lipsa de consultare și transparență în procesul decizional, aspect pe care mulți analiști l-au subliniat ca pe un minus al negocierii.
- Începerea cu stângul: Discuțiile inițiale despre Victor Negrescu au creat o oarecare neîncredere, iar refuzul său a fost perceput ca o lipsă de coordonare între liderii politici români și echipa von der Leyen.
Ce ne învață această poveste?
În final, România a obținut o poziție importantă, dar procesul ne oferă câteva lecții despre mecanismele negocierii internaționale.
Fii flexibil: Oricât de bine pregătit ar fi candidatul, întotdeauna există factori externi de care depinde succesul său. În cazul de față, criteriul diversității de gen a fost un element decisiv. Flexibilitatea de a propune rapid o alternativă a asigurat succesul României.
Construiește o relație de încredere: În negocierile în care părțile colaborează pe termen lung, un partener de încredere este esențial. Este foarte probabil (citind comentariile favorabile numirii) că toți cei ce au o anumită trecere la Bruxelles (inclusiv Cioloș sau Dragoș Pâslaru) au pus umărul la găsirea celei mai bune soluții.
Pregătește-te pentru critici: În negocieri, nu toată lumea va fi mulțumită de rezultat. Fiecare pas, fie el interpretat ca „progres” sau „eșec”, va atrage atât laude cât și critici. Este parte din joc.
Interesele indivizilor contează: Premierul (și foarte probabil viitorul președinte) și-a dorit pentru PSD un portofoliu social, dar mai ales o intrare rapidă și cât mai directă la mai marii europeni. De aici compromisurile mascate abil de a schimba nominalizarea și a accepta poziția nu atât de centrală oferită în final României.
Să obții un post de comisar european e ca și cum ai dansa un vals elegant, dar extrem de complex, în fața unui public global. Cu pași uneori mai fermi, uneori mai împiedicați, România a reușit să ducă dansul la bun sfârșit cu un relativ succes. A obținut, pentru prima dată, o poziție de vicepreședinte executiv, dar nu fără să aibă parte de critici și controverse.
Dar, după cum se spune, cine stă pe margine nu riscă să calce pe picior pe nimeni… și nici nu reușește să cucerească scena. Indiferent de spectacol, România a făcut câțiva pași importanți. De urmărit!