Iubitorii filmelor cu Supereroi au avut parte de un cadou mult așteptat când, pe 17 Decembrie, s-a lansat noul Spiderman – No way home. Cine este Spiderman? Foarte pe scurt, pe wikipedia am găsit câteva informații care m-au ajutat să-mi aduc aminte:
În filmul din 2002 apare pentru prima dată Spiderman, alias Peter Parker, un student eminent care trăia cu mătușa May și unchiul Ben, după moartea părinților săi. La o demonstrație științifică, un păianjen a coborât pe pânza sa și și-a intersectat drumul cu cel al unei unde radioactive, după care Peter a fost mușcat de păianjen la ceafă. Așa și-a dobândit acesta puterile sale de păianjen Supererou. Ce a urmat știm cu toții: și-a creat un costum și un nume și a devenit luptător în slujba binelui. Din acel moment, Peter Parker a înțeles că odată cu puteri mari, vin și responsabilități mari.
Legătura dintre Supereroi și negociere
Există o astfel de legătură? Eu cred că da și mai cred că aceasta este legată de motivația din spatele acțiunilor Supereroilor, motivație care apare după ce aceștia devin într-un anumit moment victime. Mulți dintre cei care vin la cursurile noastre de negociere ne spun același lucru: vrem să învățăm să negociem pentru că nu mai vrem să ne simțim victime după ce încheiem o negociere! Un partener de afaceri m-a sunat în perioada sărbătorilor, chiar în ziua în care urma să merg la Spiderman (iată încă o legătură), să mă roage să-l ajut într-o negociere. Negocia un contract de reprezentare pe anumite piețe cu o firmă din altă țară și se temea că partea adversă se grăbește să încheie discuțiile pentru că ar putea avea un motiv ascuns. Pe de altă parte, contractul respectiv era foarte important pentru firma la care lucra și ar fi fost extraordinar să-l închidă în acea zi. Cu alte cuvinte, dacă îl amâna sau rata, era victimă, iar dacă îl încheia, era Erou.
Ponturi pentru a reuși
Prinsă între iureșul organizării și pregătirii Sărbătorilor și programul de a merge la film, vă puteți da seama că nu aveam nici timp și nici o dispoziție extraordinară pentru o discuție de negociere. De aceea, i-am propus să ne auzim mai târziu. Până atunci, l-am sfătuit să pregătească un rezumat al discuțiilor și să facă o propunere realistă și detaliată pe care să o transmită părții adverse. Seara târziu, l-am sunat curioasă să aflu ce se întâmplase. Era bine, totul mersese conform planului și încheiaseră deja o înțelegere pentru anul 2022. Cum a spus chiar el: venise Moșul cu câteva zile mai devreme! Și asta pentru că s-a folosit de următoarele trei ponturi:
- A luat o pauză pentru a reanaliza obiectivele și a stabili strategia pentru următoarea rundă – atunci când m-a sunat.
- A făcut rezumatul discuțiilor și l-a prezentat în momentul în care a reintrat în întâlnire.
- A făcut o propunere realistă și specifică de tip sau-sau și a încheiat cu întrebarea: pe care o preferați?
Supereroii sunt și ei oameni
Mă întorc acum la film. Mai e nevoie să spun că în sala de cinema erau și foarte mulți copii? Văzându-i, am înțeles de ce copiii negociază atât de bine: pentru că ei îi înțeleg cel mai bine pe Supereroi și sunt întotdeauna pregătiți să înceapă să facă lucrurile diferit. Iar ce aș vrea să vă propun eu pentru 2022 este să aveți curajul să fiți Eroi și Supereroi în negociere. Ce trebuie să faceți pentru asta?
Folosiți în mod conștient tehnicile și ponturile de negocierile pe care consultanții noștri le pregătesc pentru voi pe blogul Scotwork în fiecare săptămână
- Pregătiți-vă pentru fiecare negociere
- Stabiliți-vă obiectivele și strategia pentru a le atinge
- Atunci când sunteți în impas, nu ezitați să faceți o pauză
- Aduceți-vă mereu aminte că propunerea are puterea de a duce negocierea mai departe, așa că… faceți propuneri!
Pare destul de complicat dar, dacă ne gândim că Supereroii sunt și ei oameni, merită să începem să facem ceva diferit atunci cand negociem în viața noastră de zi cu zi!