Suntem în continuare martorii unui spectacol nedorit de (aproape) nimeni pe scena politică autohtonă. Cele două mari partide încearcă să formeze o alianță împotriva naturii, aparent spre binele țării, iar jurnaliștii noștri prezintă zilnic evoluția „negocierilor”. La ora la care scriu acest articol deznodământul, adică iluminarea venită de la Cotroceni, încă nu este clar. Sunt însă clare stângăciile celor două părți precum și nenumăratele semnale transmise printre rândurile declarațiilor de presă.
Pericolul limitelor false
Istoria ne arată, și nu numai în România, că în politică se aplică perfect celebra zicală a lui JR Ewing: „Never say never!”. În contextul echilibrului de mandate în parlament între cele două mari partide, este cel puțin o stângăcie, dacă nu chiar o gafă, să declari: „Cât sunt eu președinte al PNL, nu voi face alianță cu PSD. Sunt un politician atipic, eu nu mint.” O poziție fermă și de neclintit care s-a modificat la 180 de grade în numai 45 de zile! Politica este o negociere continuă, iar cei care joacă acest joc ar trebui să știe că, precum în negociere, limitele, așa zisele dealbreakers, ar trebui să fie calculate rațional și obiectiv.
Noi, la Scotwork, spunem că limitele false, care vin doar din voința părților, fără a fi decise de limitări din mediul extern, sunt periculoase și te pot duce la rezultate nedorite. Neavând în spate o constrângere reală, fizică, palpabilă, vei avea tendința de a le încălca atunci când acest fapt te ajută să obții un acord aparent mai bun. Ceea ce s-a și întâmplat... Pe de altă parte, dacă, printr-un efort de voință (în cazul nostru, l-aș numi efort de conștiință), respecți o astfel de limită, ajungi să ratezi un potențial deal mai bun
Dacă ne uităm totuși corect la întreaga pictură, în aceeași situație sunt și ceilalți actori implicați. Cum va putea justifica PSD electoratului că a dat jos prin moțiune de cenzură un prim-ministru pe care acum și-l dorește... prim-ministru (e adevărat, prin rotație la un an jumate). Ca să nu mai vorbim de liderul nostru suprem care declara, în 24 noiembrie 2020: „îndepărtarea PSD de la butoanele puterii poate să fie, în sfârșit, definitivă!”
Negocierea se poartă totdeauna cu persoane, nu cu instituții
Acesta este unul dintre sfaturile noastre care stârnește de obicei multe comentarii. Chiar dacă oamenii sunt bine intenționați, întotdeauna vor avea și interese personale, care de multe ori vor intra în conflict cu interesele organizației. În primul rând, diverși negociatori se află în diferite ipostaze personale sau profesionale. Într-un fel negociezi cu un om ce se află pe picior de plecare din organizație și nu mai are mize, în alt fel cu un lup tânăr care vrea să se afirme. Libertatea de decizie a unui post din mijlocul ierarhiei e total de diferită de a liderului (care totdeauna poate face mai multe concesii). Și, mai important, când există mize personale – cariera mea, salariul meu, prestigiul meu etc., oamenii vor tinde să ia decizii în folos propriu sau să devină emoționali, iar emoțiile dăunează negocierii.
Exact acest scenariu se derulează în aceste zile în interiorul PNL. Președintele Cîțu luptă din răsputeri să devină nominalizarea PNL pentru postul de prim-ministru, deși există o puternică opoziție inclusiv în interiorul partidului. Astfel, se ajunge la greșeli, ca de exemplu că nu există alternative. La întrebarea legitimă a unui vice-lider important – „ce facem dacă PSD nu e de acord?” – Florin Cîțu a răspuns, conform presei, „vom vedea atunci...”. Iar lipsa de alternative duce mai mereu în blocaje strategice.
Semnale, semnale, semnale
Potențialul blocaj spre care se îndreaptă cu brio floare politicii românești este vizibil inclusiv prin ceea ce noi numim semnale, oferite din belșug de către toți cei implicați. Părțile au simțit pericolul și încercă de pe acum să își construiască argumente pe care să le ofere publicului peste câteva zile. Purtătorul de cuvânt al PSD declară că va fi foarte dificil ca electoratul să înțeleagă cum de îl susțin pe fix cel despre care Marcel Ciolacu spunea, în 5 octombrie: „Florine, Superman, ai căzut în cap. Zboară acasă lin” și „Tu, Florin Cîțu, ai eșuat, big time”. Chiar președintele PNL spune, pe de o parte, în sprijinul propriei candidaturi, „nu s-a votat flexibilizarea numelui de premier” – sesizați nuanța? „nu s-a votat” e altceva decât ”este imposibil să...” – iar pe de altă parte, în aceeași declarație, „sunt multe diferende cu PSD... dar cred că acestea vor fi depășite și abia atunci ar fi bine să discutăm despre premier”. Iar cea mai credibilă voce (pentru că orice va fi, va participa la guvernare, și fără pretenții de prim-ministru) este a lui Kelemen Hunor: „Puțin probabil să avem un guvern săptămâna aceasta”. Ce să mai înțelegi?
Atenție la priorități
Apropos de funcția de premier, probabil că cea mai importantă greșeală este declanșarea negocierilor fără a pune pe masă problema cea mai importantă. Întotdeauna recomandăm ca părțile să își exprime prioritățile încă de la început. În caz că nu există arenă de schimb și părțile se blochează, măcar nu mai irosiți timp! Cei doi lideri de partid au lăsat deoparte cel mai important aspect – cine dirijează viitorul guvern, poate cu speranța că îi va debloca președintele Iohannis...
Atenție totuși – atunci când mergeți la o terță parte pentru a hotărî în locul vostru, tocmai ce ați cedat puterea de decizie și negocierea se transformă în arbitraj. Iar dezavantajul acestei metode de soluționare a conflictului este că, în situația unei decizii dezavantajoase, nu prea mai ai ce face. Iar liderii PSD și PNL sunt în pericolul de a auzi, la Cotroceni, un al treilea personaj nominalizat de președinte pentru funcția de premier. Pentru ei doi va fi, atunci, mult prea târziu pentru a mai negocia. De urmărit...