Scena noastră politică nu vrea să intre în vacanță. Deși toată țara este colorată de meteorologi în diverse coduri de caniculă și toată lumea este cu gândul la plajă, o nouă dispută în coaliția de guvernare animă orgoliile și încinge talk-show-urile televizate. În timp ce fratele cel mare, PNL, stă în expectativă, desființarea SIIJ (Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție) oferă prilejul unui meci de box politic între ceilalți doi parteneri de guvernare - USR-PLUS, respectiv UDMR. Cum de s-a ajuns aici, deși acesta a fost un obiectiv declarat al coaliției încă de la început și, mai ales, cum se poate depăși actuala criză?
Acordul final care nu e chiar final
Haideți să vedem, în primul rând, cum de s-a ajuns într-un astfel de blocaj? Coaliția de guvernare s-a format, ca mai întotdeauna în politică, în urma unei mega-negocieri între cei trei actori principali, PNL, USR-PLUS și UDMR. Așa cum am mai scris pe acest blog, negocierile nu se poartă niciodată între organizații sau persoane juridice, ci între oameni cu interese private. Amintiți-vă doar comentariile legate de concesiile făcute de Ludovic Orban pentru a-și conserva poziția de lider în Camera Deputaților și veți înțelege de ce acest tip de negocieri sunt extrem de complexe și cu multe implicații personale.
Probabil că, în dorința de a „câștiga” cât mai multe ministere importante (printre care cel al Justiției), Dan Barna, liderul USR-PLUS, a neglijat ceea ce negociatorii experimentați numesc „nimic nu e agreat până când totul este agreat”. Cu alte cuvinte, insuficienta detaliere a mecanismelor de implementare post-negociere face să ne întoarcem, complet ineficient, la rediscutarea clauzelor care păreau clare la momentul semnării înțelegerii. Asta pare să se fi întâmplat și de această dată: liderii UDMR, cu siguranță mult mai experimentați politic, au profitat de lipsa de claritate în implementarea mecanismului de desființare a SIIJ pentru a mai obține ceva concesii ulterioare.
Observăm acest fenomen, în mod constant, în majoritatea organizațiilor din România. La Scotwork, folosim un sondaj de evaluare a comportamentelor în negociere, pe care l-am derulat deja în peste 100 de companii din țara noastră. În 95% din situații, apare drept punct critic atenția (extrem de redusă) acordată clauzelor de implementare a înțelegerii finale. Presați de timp și insuficient de abili, negociatorii neglijează de multe ori întocmirea unui plan detaliat de punere în aplicare a acordului final. Clauze de tip „what if?” sunt de multe ori neglijate, ceea ce duce la situații neclare în derularea de zi cu zi a activităților celor două (sau mai multe) părți implicate. Iată câteva exemple:
- Firma de curierat a pierdut coletul și clientul nu a primit mostra promisă
- Tipografia a greșit un preț sau o imagine din revista promoțională
- Un operator al furnizorului a uitat să introducă comanda și marfa nu a sosit la timp pentru marea deschidere
- Echipamentul s-a stricat în ajunul Crăciunului și nimeni nu mai răspunde la telefon
În toate aceste situații, problemele neprevăzute vor fi rezolvate de oameni care nu au avut nicio legătură cu negocierea inițială, pentru care aceste evenimente nedorite apar drept urgențe care le provoacă frustrare și, de cele mai multe ori, nu sunt pregătiți să le rezolve în mod eficient.
Cam așa s-a întâmplat și în situația noastră. Ați observat care au fost cele mai vocale apariții din partea protagoniștilor? Stelian Ion, Ministrul Justiției, din partea USR (tânăr și entuziast dar vizibil neexperimentat) și cvasi-necunoscutul Csoma Botond, liderul maghiarilor din Camera Deputaților. Dan Barna s-a menținut rezervat în declarații (la drept vorbind, a lui era responsabilitatea de a clarifica mecanismul de aplicat în speța actuală, și încă din momentul negocierii inițiale), pe când opinia liderului UDMR este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!
Negocierile tri-partite
Situația devine și mai interesantă când ne gândim că actorul principal, PNL, stă deocamdată în expectativă. Cei doi poli de putere ai liberalilor se spală pe mâini mai ceva ca Pilat din Pont. Ludovic Orban declară cu nonșalanță: „Discuțiile vor continua până la găsirea unei soluții cu privire la acest subiect", exprimare întrecută în neutralitatea sa doar de cuvintele (menite inclusiv să tragă spuza pe turta sa) primului ministru: „Din punctul meu de vedere lucrurile sunt foarte simple, eu am desființat SIIJ printr-un proiect de lege aprobat de Guvern, acum este rolul Parlamentului, sub îndrumarea Ministerului Justiției să vină cu cea mai bună soluție, dacă există o altă soluție mai bună decât ce am făcut noi în ședința de guvern”. Cu alte cuvinte, stai să vedem cine face prima greșeală, să câștigăm și noi ceva din asta!
De altfel, aceste alianțe instantanee, dictate de balanța de putere mereu schimbătoare, reprezintă una dintre particularitățile negocierilor în care trei sau mai multe părți se așază simultan la masă. O a doua caracteristică a acestor tipuri de negocieri multilaterale face să așteptăm cu interes continuarea – negociatorii ar trebui să progreseze cerând concesii nu de la o singură parte, ci de la toți cei implicați.
În loc de încheiere
Rămâne să urmărim episoadele ulterioare. Mă aștept să apară concesii, făcute de această dată de alți actori decât cei doi protagoniști inițiali. Poate Dan Barna sau mult mai puțin vizibilul Dacian Cioloș să accepte amendamentele UDMR, sau poate Kelemen Hunor să intervină într-un mod decisiv în această dispută. Dar cel mai interesant va fi să vedem cu se vor traduce în practica politică de zi-cu-zi declarațiile liderilor PNL, precum:
„Toate formațiunile vor desființarea secției speciale. (...) Continuăm să căutăm o soluție consensuală cu privire la desființarea SIIJ” (Orban)
„UDMR și USR au un punct diferit de vedere, eu cred că putem să găsim un element comun aici” (Cîțu)
Oare aceste semnale să ne arate că nici ei nu și-ar dori 100% o desființare reală a SIIJ?