Partidul Național Liberal (PNL) nu a pierdut încă totul, dar se îndreaptă vertiginos și legat la ochi către dezastrul politic absolut: nu mai are majoritate de guvernare, poate rămâne fără șefia Camerei Deputaților, partidul este aproape de scindare, iar sondajele de încredere și intenție de vot arată picaj liber.
Cursul de acțiune pe care stă acum partidul duce direct la alegeri anticipate, care vor consfinți cel mai probabil trecerea PNL în opoziție. Sau în istorie, dacă într-un eventual nou partid înființat de Ludovic Orban vor intra lideri PNL cu performanțe administrative și electorale semnificative în teritoriu.
Nu suntem blog de analiză politică, deci nu vom comenta șirul evenimentelor și deciziilor politice care au dus aici. Nu știm nici dacă PNL sau președintele Klaus Iohannis au fost cu adevărat deschiși negocierilor cu foștii parteneri de coaliție sau alte partide. Dar, dacă a existat un plan de negociere, este greu de imaginat unul cu mai multe greșeli.
Speranța nu e strategie
Totul a început cu speranța că USR - PLUS va înghiți și pilula cu demiterea lui Stelian Ion și va rămâne în Guvern. Pentru că, nu-i așa, cine lasă robinetul cu bani și funcții după doar 9 luni. Apoi a apărut speranța, enunțată chiar de președintele Iohannis, ca lucrurile se vor liniști după alegerile interne din PNL și USR - PLUS. A urmat speranța că USR – PLUS va ceda înaintea votului moțiunii în Parlament. Se încălzește pe margine speranța că la următoarea nominalizare a lui Florin Cîțu vor ceda fie PSD, fie USR – PLUS, de frica anticipatelor. Apoi va urma probabil speranța că PNL va scoate un scor istoric la anticipate și va putea forma o majoritate doar cu UDMR și reprezentanții minorităților.
Peste toate, planează speranța că președintele Iohannis are un as în mânecă care va apărea la momentul crucial. Speranța că realitatea se va adapta până la urmă așteptărilor proprii este periculoasă în viață, în general. În negocieri, este de-a dreptul falimentară.
Nici obiectivele nu sunt strategie
Am înțeles cu toții că obiectivul PNL este Florin Cîțu – Prim Ministru. Clar, dar care este strategia pentru atingerea lui?
Liderii PNL par să creadă că repetarea acestui obiectiv ca o mantra în timpul negocierilor și votarea lui obsesivă în forurile de decizie interioare, vor schimba cumva, ca prin minune, poziția celorlalți. Este o greșeală pe care o remarcăm destul de frecvent în negocieri diverse, însă perpetuarea ei pe o perioadă atât de lungă de timp este incredibilă. De aproximativ două luni, nu am observat nici cel mai mic semn că PNL s-a și gândit la un plan pentru atingerea obiectivului.
Iar aici nu mai este vorba doar despre opoziția USR – PLUS. Nici PSD nu își mai poate permite să susțină un guvern minoritar Cîțu, la așa scurt timp după ce a dărâmat un guvern Cîțu.
Strategia trebuie să fie flexibilă
Să presupunem însă că există un plan, și anume jocul în forță, cu sprijin prezidențial, până cineva cedează, de frica anticipatelor… sau din cauza altor frici. Ei bine, nu pare să funcționeze! PSD și mai ales AUR au simțit mirosul oportunității politice și sunt convinși că vor ieși net câștigători în eventualele alegeri, comparativ cu rezultatele din 2020. Iar asta nu mai e speranță, este aproape certitudine.
În mod normal, PNL ar fi trebuit să aibă de la început alternative la planul de bază. Iar dacă ele nu au existat, puteau apărea pe parcurs. Nu există negociere de success fără flexibilitate, mai ales când vorbim despre mize atât de mari.
Negocierea este despre concesii
În aceeași măsură, nu există negociere de succes fără concesii. De fapt, aceasta este una dintre definițiile de bază ale negocierii: ea este un SCHIMB de concesii. Un negociator bun se asează la masă știind foarte bine ce poate oferi și ce dorește să obțină la schimb.
Concesiile nu sunt o rușine sau un semn de slăbiciune. Din contră, o listă de concesii bine analizate, care pentru o parte reprezintă efort mic sau mediu, iar pentru cealaltă parte beneficiu mare, este calea cea mai rapidă către o tranzacție win-win. Nimeni nu vrea să negocieze cu un partener inflexibil, care nu are nimic de oferit.
În afara limitelor
Există într-adevăr și situații cînd nu avem deloc flexibilitate pe una dintre variabile negocierii, din diverse considerente: restricții financiare, de politică internă, sau din mediul exterior.
Sugestia noastră pentru astfel de cazuri este semnalizarea cât mai rapidă către partenerii de negociere a acestui fapt, ÎMPREUNĂ cu nominalizarea variabilelor de negociere unde există flexibilitate. Tehnica se numește În Afara Limitelor. Iar cuvântul cheie este ÎMPREUNĂ.
Dacă Florin Cîțu – Prin Ministru este variabila fără flexibilitate, atunci care sunt cele cu flexibilitate, de aceeași magnitudine? Susținerea lui Dacian Cioloș pentru prezidențiale, de exemplu?
O altă condiție pentru ca această tehnică să funcționeze este credibilitatea motivelor care duc la inflexibilitate. Ori, până acum, PNL nu a reușit să convingă pe nimeni de ce anume doar Florin Cîțu poate fi candidat de premier din partea PNL.
Liderul organizației nu trebuie să fie liderul negocierii
Există două propoziții care au omorât cariera politică a Theresei May: „I am clear that I am going to deliver Brexit. I am going to deliver it on time.” În calitate de Prim – Ministru al Marii Britanii, May s-a autodesemnat și lider al procesului de negociere pentru ieșirea din Uniunea Europeană. Ceea ce i-a fost fatal, pentru că a rămas fără spațiu și instanțe de manevră între Parlamentul Britanic, de o parte, și Comisia Europeană, de cealaltă.
Jean Claude Junker și Donald Tusk, liderii de atunci ai Uniunii Europene, au avut grijă să desemneze ca lider de negociere pe Michel Barnier, un profesionist respectat, dar aproape necunoscut la vremea respectivă. Iar ei și-au păstrat autoritatea pentru a debloca situații complicate și pentru a face doar concesiile necesare.
Negocierea PNL – USR PLUS – UMDR a ajuns și ea despre persoane fizice, nu mai vedem alți oameni implicați în afară de președinții partidelor. Iar unul dintre președinți este chiar sursa blocajului.
Negocierile nu se desfășoară în vacuum
Orice negociere trebuie să țină cont de mediul înconjurător și de interesele TUTUROR celor implicați.
În ceea ce priveste mediul, este greu de imaginat un context mai prost pentru declanșat negocieri: țara traversează o criză sanitară gravă, inflația și prețurile la energie cresc galopant, există încă multe industrii serios afectate de pandemie sau care suferă de pe urma crizei globale de materii prime sau componente (vezi oprirea producției la Ford Craiova și înjumătățirea producției Dacia din cauza crizei semiconductorilor).
Și cine sunt TOȚI cei interesați în această negociere? PNL pare să fi uitat complet cea mai importantă categorie, și anume votanții proprii. Care au pus ștampila pe un program ce promitea o guvernare stabilă de dreapta, reforme, performanță administrativă. Nu pe Florin Cîțu – Prim Ministru Cu Orice Preț sau pe eventualitatea unui guvern minoritar susținut de PSD.
Votanții fac parte din organizația lărgită a oricărui partid, iar orice negociere împotriva intereselor propriei organizații este o bombă cu ceas.