După cum bine știți unii dintre voi, în ajunul Crăciunului, Boris Johnson anunța plin de entuziasm încheierea acordului cu UE, după mai bine de 11 luni de negocieri. În ultimul moment, ambele părți au reușit să rezolve cele mai dificile diferende, evitând astfel ca schimburile comerciale de bunuri să se supună reglementărilor Organizației Mondiale a Comerțului. Aceasta ar fi presupus taxe vamale, controale și un morman de documente ce ar fi trebuit completate pentru orice schimb comercial de bunuri. Documentul final are 1200 de pagini și detaliază aspectele importante privind comerțul, pescuitul, libertatea de mișcare a cetățenilor, securitatea.
Cu toate acestea, au rămas multe aspecte neclarificate, ce par la fel de importante, poate chiar mai importante în comparație cu cele agreate. De exemplu, statutul graniței și viitorul Irlandei de Nord - un punct foarte sensibil, viitorul și statutul Gibraltarului, sectorul serviciilor şi cel financiar ce totalizează 80% sau chiar mai mult din activitatea economică a Marii Britanii. Acordul comercial nu pomenește mai nimic despre serviciile financiare ce contribuie cu 156 mld EUR la economia Marii Britanii, în comparație cu aproximativ 1.01 mld EUR ce reprezintă aportul sectorului piscicol. Acordul se concentrează în special pe bunurile tangibile.
Astfel, ajungem la fireasca întrebarea: cum, după mai bine de 11 luni de negocieri, aspecte de o asemenea importanță au fost lăsate neclarificate? Cum de faimosul centru financiar City of London a rămas de izbeliște?
Unul din motive este termenul limită și disponibilitatea părții britanice de a negocia doar pe ultima sută de metri, care de altfel pare stilul preferat de negociere şi rezolvare a problemelor pentru Boris Johnson. Este adevărat că, în anumite condiții foarte specifice, ai șanse să obții anumite concesii făcând presiune asupra părții opuse, folosind un termen limită de negociere. Dar, din experiența noastră, această strategie funcționează cu negociatorii mai puțin experimentați sau atunci când deții puterea la masa negocierii. Nu a fost cazul blocului comunitar, care nu a dat dovadă de lipsă de experiență în negocieri, iar balanța puterii a fost întotdeauna înclinată în favoarea sa.
Alt motiv este blocajul în care au intrat negocierile încă din luna martie, negocierile reluându-se cât de cât serios, abia în lunile octombrie şi noiembrie. Partea britanică a preferat să stea in blocaj mai bine de 6 luni, timp care ar fi putut fi folosit pentru a negocia aspecte importante pentru economia britanică. Dar despre managementul timpului am discutat într-un articol precedent și nu am să mai reiau acest aspect.
Motivul blocajului? Drepturile de pescuit în apele britanice și mecanismul ajutoarelor de stat, britanicii nedorind să se linieze cu politicile UE. Pentru Boris Johnson, aceste aspecte reprezintă subminarea suveranității, de fapt esența votului pentru Brexit, cel puțin așa a declarat de multe ori. Oare?
Oare un domeniu economic de 1 mld EUR şi cu 12.000 de angajați cât reprezintă sectorul piscicol este mai important ca sectorul financiar ce aduce un aport de 150 de ori mai mare la economia britanică și cu câteva sute de mii de angajați? Răspunsul nu știu să vi-l dau pentru că nu sunt expert în dreptul și suveranitatea statului, dar ceea ce pot să vă spun este că atunci când te afli în blocaj, sfatul Scotwork este să iei o pauză și să revizuiești strategia sau chiar obiectivele negocierii, așa cum cred că a fost cazul Marii Britanii ce se afla într-o poziție defavorabilă față de UE. Poate că, dacă Boris Johnson ar fi clarificat conceptul de suveranitate și ar fi stabilit niște obiective clare asupra suveranității, cu toate părțile politice implicate, ar fi putut scăpa de presiunea politică a susținătorilor Brexit. Putea astfel, să câștige câteva luni pe care să le folosească pentru negocierea celorlalte aspecte importante.
De multe ori se întâmplă același lucru în negocierile comerciale. Negociatorii ajung în blocaj. Atunci luați o pauză, revizuiți strategia și obiectivele negocierii iar, mai ales in cazul obiectivelor, agreați-le cu toate părțile interesate din organizație (șeful direct, financiarul, etc) și astfel veți ieși din blocaj, evitând presiunea termenului limită.
În final, presat de expirarea termenului limită, Boris Johnson a adus în Ajunul Crăciunului un acord comercial semnat, preponderent pentru schimbul de bunuri, dar în care UE are un excedent de 104 mld EUR, în schimb, sectorul financiar și al serviciilor, în care Marea Britanie avea un excedent anual de 20 mld EUR față de UE a fost aproape neglijat.
Las timpul și pe voi să hotărâți dacă Boris Johnson a fost Moș Crăciun sau Grinch pentru britanici în anul de pomină 2020.
P.S. Promitem că revenim și cu alte aspecte din negocierile pentru Brexit