Transformăm modul în care oamenii
negociază

Cele mai multe dintre negocieri ne dezamăgesc

Doar 23% dintre negociatori cred că rezultatul obținut în negociere a generat valoare pe termen lung pentru organizația lor

Etica lipsește în mare măsură de la masa negocierilor

Doar 32% dintre negociatori cred că negocierile pe care le poartă contribuie cu adevărat la crearea unor relații durabile de afaceri

Cei mai mulți dintre negociatori irosesc timp. Iar timpul înseamnă bani

41% dintre negociatori semnalează că există ocazii când nu au deloc timp pentru pregătire, dar deseori relatează că sunt frustrați din cauza timpului irosit în blocaje

Deseori, organizațiile simt lipsa consecvenței la nivel global

Investiția Scotwork în consultanți locali asigură livrarea programelor în limba locală, cu înțelegerea profundă a culturii și practicilor locale în afaceri
Avocat, Bucureşti
Avocat, București

Director HR, Timişoara (3)
Director HR, Timişoara

Director Comercial, București

Arhitect, Bucureşti

CEO, Braşov

Director Vânzări, București2
Director Vânzări, București

Antreprenor, București
CEO, București

Antreprenor, Arad

Director Vânzări, București1

Director Operațiuni, București

Specialist Achiziții, Bacău

DEZVOTAREA ABILITĂȚILOR DE NEGOCIERE ȘI CONSULTANȚĂ

98,9% dintre clienți ne recomandă

Dorim să vă ajutăm cu adevărat:

PROCES ȘI ABILITĂȚI DEMONSTRATE

Dezvoltăm aptitudini pe baza înțelegerii în detaliu a competențelor voastre

SUSTENABILITATE

Concentrare pe internalizarea unor schimbări durabile

BENCHMARKING

Rigurozitate de-a lungul întregului proces (înainte, în timpul, după)

STANDARDE GLOBALE APLICATE LA NIVEL LOCAL

Cel mai bun standard global cu flexibilitate la nivel local

RANDAMENTUL INVESTIŢIEI

Măsurăm și livrăm cel mai bun randament al investiției, din 1989

Oferim soluții la provocări de business din lumea reală

Avem soluția pregătită

•  Proces demonstrat

•  Abilități demonstrate

•  Limbaj demonstrat

•  Randamentul investiției demonstrat

•  Adaptat limbajului local, culturii și practicilor locale de afaceri

Programe cu valoare demonstrată

Soluții personalizate

•  Bazate pe evaluarea competențelor

•  Adaptate modului vostru particular de abordare în business

•  Training pregătit în colaborare cu voi, adaptat provocărilor voastre specifice

•  Suport și consiliere în vederea obținerii unor rezultate mai bune pe termen lung

Soluții personalizate

Calendar cursuri open

Înscrie-te la un curs open Scotwork și învață să negociezi cu succes. Alătură-te unui grup de participanți din variate domenii, îndrumat de consultanții noștri, experți în negociere. Bucură-te de un amestec unic de perspective fascinante, exemple relevante, scenarii de lucru autentice și analize video amănunțite. Verifică datele următoarelor noastre cursuri open.

Curs Start Final Locația Selectează
ANS 26.11.2024 28.11.2024 Bucureşti Vândut
ANS 03.12.2024 05.12.2024 Bucureşti
Foundation Workshop 10.12.2024 10.12.2024 Bucureşti
ANS 28.01.2025 30.01.2025 Bucureşti
ANS 25.03.2025 27.03.2025 Bucureşti
ANS 06.05.2025 08.05.2025 Bucureşti

Standarde globale – aplicate local

Orice sector – Orice job – Orice nivel

48 de birouri - 29 de limbi străine

/media/ctznjoxd/facebook1.svg
/media/klsjmyyn/fifa-0.svg
/media/pllkecfk/wpp-0.svg
/media/dajjctvr/ft-0.svg
/media/lqafu1sc/cisco-0.svg
/media/jmehzyaf/gea-0.svg
/media/3wnkdpfn/sodastream-0.svg
/media/o2si1cwl/dentsu-0.svg

Cauți altă țară?

Ai nevoie de o soluție la nivel global?